Prefigurarea unui nou gen al teatrului muzical
Vasile, Carmen
ISBN 973-613-683-3
2004
50 exemplare
155 pagini
suport: hârtie
format: 14,8 x 21 cm
carte ştiinţifică
Lucrarea abordează un nou gen de operă: monoopera. Această denumire
apare tot mai des în viaţa muzicală de astăzi, acoperind o zonă impresionantă
de lucrări care în mod concentrat se rezumă la un singur personaj şi la o
durată de timp de o oră. Acţiunea dramatică propriu-zisă se petrece pe scena
sufletului personajului. Această acţiune însă este ecranizată prin mijloace
vizuale (mimica, gestica, mişcarea corporală), prin formule auditive (intonaţia
vocii umane, efecte sonore) şi prin obiecte auxiliare care, de foarte multe
ori, devin chiar personaje. Cel mai important aspect al monooperei este
prezenţa omului pe scenă creând o complexă atmosferă dramatică prin deschiderea
canalelor comunicative dintre public şi actor spre subconştient, respectiv
supraconştient. În acest dialog personajul principal al desfăşurării dramei
devine însuşi publicul.
În literatura teatrală, monodrama conturează de mai multe secole
aspectele caracteristice ale dramei camerale şi ale psihodramei. În mod firesc
fiecare piesă teatrală are un strat puternic psihologic gândit şi realizat. Psihodrama
însă, reduce la minim elementele teatrale, evidenţiind prin excelenţă procesele
psihologice şi acţiunile sufletului. Fenomenele legate de psihodramă în secolul XX au pătruns în lumea
subconştientului, a viselor, a imaginarului.
Din monodramă s-a născut melodrama, respectiv
monodrama muzicală, genuri foarte cultivate în muzica secolului XIX. Muzica
romantică a pregătit aceste genuri pentru experimentele muzicale din secolul al
XX-lea. Procesul este absolut firesc şi rezultatul: monoopera îndeplineşte
condiţiile de gen muzical echivalent monodramei. Primele realizări în cadrul
secolului XX privind monoopera apar împreună cu crearea muzicii moderne ca
limbaj, ca structură, ca genuri noi muzicale. În 1909 Schoenberg scrie opera Erwartung,
realizând prototipul monooperei. Este firească delimitarea acestui gen prin
cuvântul monodramă. Peste 50 de ani Poulenc, în La voix humaine,
continuă şi dezvoltă ideea monooperei. În a doua jumătate a secolului, Telefonul
de Menotti şi o serie de alte piese asemănătoare dau genului nu numai
viabilitate dar şi o mare diversificare.
Autoarea urmăreşte în mod sistematic problematica de concept
compoziţional şi regizoral şi propune un studiu al dramaturgiei piesei şi
personajului central pornind de la date generale – geneza lucrării, tema,
subiectul, locul şi timpul acţiunii, libretul – până la elaborarea unui concept
regizoral complex.
Cuprins
Prefaţă
|
7
|
1. Erwartung prima monooperă
expresionistă
|
9
|
2. Schoenberg,
Pappenheim, Freud - creatorii monodramei Erwartung
|
15
|
2.1 Arnold
Schoenberg
|
15
|
2.2 Marie
Pappenheim
|
19
|
2.3 Sigmund Freud
septembrie
|
20
|
3. Structura
dramaturgică inovatoare a monooperei Erwartung
|
24
|
3.1 Acţiunea
generată de imaginarului subconştient
|
22
|
3.2 Scenele –
tablou şi segmentele dramaturgice
|
27
|
3.3 Leitmotivele
|
85
|
4. Die Frau – de
la studiu de caz psihiatric la personaj de operă
|
105
|
4.1 Cazul „Dora”
|
105
|
4.2 Cazul „Anna O”
|
107
|
4.3 Die Frau
|
108
|
| 5. Interpretarea regizorală a simbolurilor |
114
|
5.1 Interpretarea
simbolurilor
|
114
|
5.2 Exprimarea
nonfigurativă a universului proiectat mental de personajul protagonist
|
126
|
Note
|
130
|
Bibliografie
|
147
|
Indice de ilustraţii
|
153
|
